Asociaţia Ad Astra are deocamdată 34 de membri şi este deschisă oricărui cercetător român care a publicat o contribuţie ştiinţifică originală recognoscibilă.
Membrii Ad Astra devin de obicei şi membri ai Sigma Xi (www.sigmaxi.org), o organizaţie internaţională cu obiective şi structură similare, fondată în 1886 de doi cercetători de la Universitatea Cornell şi care astăzi reuneşte aproape 65.000 de oameni de ştiinţă şi ingineri din întreaga lume. Ad Astra a primit un grant pentru a se organiza ca partener internaţional al Sigma Xi.
Activităţile noastre privind recunoaşterea rezultatelor cercetării româneşti constau în:
Ad Astra pune în legătură cercetători din domenii variate, acţiune care are două consecinţe principale: (1) facilitează diferenţierea între problemele proprii fiecărui domeniu şi problemele mai generale ale cercetării şi (2) deschide oportunitatea unor colaborări interdisciplinare. De exemplu, dintre membrii actuali, aproximativ un sfert sunt de formaţie medici, ceilalţi fiind chimişti, fizicieni,matematicieni şi informaticieni, ingineri, biologi şi sociologi. Aproximativ jumătate dintre ei lucrează în străinătate.
Un fenomen important pentru lumea academică românească este reconectarea grupurilor şi instituţiilor noastre la curentul principal al dezbaterii ştiinţifice mondiale, curent de care am fost izolaţi vreme îndelungată. Fenomenul antrenează şi organismele de decizie politică din ţară, unde este perceput prin necesitatea unor reforme instituţionale. Ad Astra monitorizează acest proces şi a răspuns în repetate rânduri solicitărilor venite de la ministerul educaţiei şi cercetării pentru identificarea de experţi, elaborarea de materiale metodologice şi participarea la diverse întâlniri şi grupuri de lucru.
De exemplu, asociaţia noastră participă la elaborarea strategiei de cercetare a României pentru perioada 2007-2013.
Pe termen lung, cea mai importantă activitate a noastră rămâne atragerea tinerilor către practicarea metodei ştiinţifice_singura modalitate adecvată de cunoaştere a lumii obiective şi de adaptare la această lume. În bună măsură, efortul de recunoaştere a rezultatelor este subordonat acestui scop. Acţiunile adresate direct publicului constau în eseuri de popularizare în presa scrisă şi audiovizuală şi în programul de conferinţe 'Horia Hulubei'.
Metoda ştiinţifică este definitorie pentru medicina alopatică, practicată în sistemele sanitare contemporane. Fiind iniţial mai mult un deziderat decât o realitate, tipul nostru de medicină a devenit larg acceptat abia la începutul secolului XX_odată cu impactul programelor de vaccinare, a măsurilor de antisepsie şi a descoperirii chimioterapicelor şi antibioticelor.
Distanţa între fundamentul ştiinţific şi practică a scăzut progresiv de-a lungul ultimului secol, pe măsură ce volumul descoperirilor şi viteza diseminării lor a crescut. O fază intermediară a constat în formularea pe baze ştiinţifice a unor descrieri autoritare a entităţilor nosologice, ca modele predictive ale evoluţiei cazurilor clinice. Aceste descrieri au îmbrăcat forma unor tratate şi apoi ghiduri, care au devenit periodice, pentru a fi în ultimul timp înlocuite adesea de consensuri de practică reeditate frecvent (uneori anual) care trimit direct la rezultatele experimentale pe care sunt bazate. în paralel, literatura profesională, axată iniţial pe discuţia calitativă a cazurilor şi opţiunilor terapeutice, capătă un caracter tot mai apropiat de cel al publicaţiilor ştiinţifice primare.
Foarte recent a devenit practică identificarea şi aplicarea directă a rezultatelor ştiinţifice în predicţia evoluţiei unui caz individual, eliminând uneori intermediarul autoritar. Această posibilitate accelerează impactul descoperirilor din patologie şi terapeutică, dar un efect colateral este imersia directă a practicienilor, şi chiar a publicului, în discursul ştiinţific 'din prima linie' un discurs de ale cărui particularităţi erau anterior relativ protejaţi.
O altă tendinţă importantă este răspândirea metodelor cantitative pentru predicţia evoluţiei pacienţilor, care vor completa reprezentările diagnostice calitative, bazate pe descrierile tradiţionale, şi predicţiile pe bază de statistici populaţionale introduse ulterior. Dezvoltarea şi aplicarea acestor metode presupune o colaborare fără precedent cu colegii din matematică, fizică (în sens larg) şi unele domenii inginereşti.
În perspectiva acestor evoluţii ale medicinei societăţile ştiinţifice generale, cum sunt Sigma Xi şi Ad Astra, s-ar putea să joace un rol special.